Resemnare

26 05 2009

Nefericit cel ce zadarnic iubit să fie tot aşteaptă;
Mai neferice când, de golul din suflet, a iubi nu poţi;
Dar mai nefericit pe lume acela-mi pare dintre toţi
Ce nu iubeşte, căci nu poate uita că a iubit odată.

Când ochi ce-ndeamnă ori vreo frunte nesfiitoare o să vadă,
Amăgitoarea voluptate i-or otrăvi-o amintiri;
Iar dacă graţia, virtutea au să trezească-n el simţiri,
Cu veşted suflet, la picioare el îngerului n-o să-i cadă.

Când semenii dispreţuindu-şi, când acuzându-se pe sine,
De-o pământeană nu se-atinge, fuge de cele ce-i par zâne.
Privind spre una şi spre alta, nădejdea-n el nu mai veghează.

Inima lui parcă-i un templu străvechi ce cade în ruine,
Pe care vifore şi veacuri l-au pustiit şi stă să cază,
În care nu vrea să stea zeul, şi-n care omul nu cutează.

( A. Mickiewicz – Resemnare )


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: