Spre locul de intalnire

16 06 2009


Noi nu ne-am spus-o dar, vezi bine
Că ne iubim; şi ochii tăi
De mult aşteaptă de la mine
Să spun cuvântul greu dintâi.

Când ne-ntâlnim, e-o fericire,
Ce-am fost dorit-o amândoi;
Nu-i limba-n stare să înşire
Din ochi câte ne spunem noi! …

Se sorb, adânci şi însetate,
A noastre lacome priviri,
Acelaşi gând şi dor ne-abate,
Aceleaşi tainice porniri.

Ş-atâta ţi-i de înţeleasă
Cerşirea ochilor mei trişti,
Că te roşeşti, ca o mireasă,
Clipeşti, nervos buzele-ţi mişti…

Şi dulce-mi caţi o dezmierdare,
Pe-ascuns un zâmbet îmi trimeţi:
În noi, întunecat, tresare
Misterul veşnicei vieţi.

O, ne-nţelegem de minune,
Cu cât ne întâlnim mai des,
Şi, totuşi ne sfiim a spune
Ce fiecare-am înţeles.

De rămânem singuri vrodată,
Stăm muţi, cu ochii în pământ.
Tu parc-aştepţi înfiorată,
Eu în deşert mintea-mi frământ…

De ce nu vrei? … Mai lesne-ţi vine
Să-mi faci tu cale la-nceput:
Apropie-te blând de mine
Şi-ntinde-mi mâna s-o sărut.

Din vraja dulcilor ispite
Nemaicătând să te abaţi,
Ne-om pomeni, pe negândite,
Ca de când lumea-mbrăţişaţi.

La ce vrei să se risipească
Atâtea visuri în zadar?
La ce comoara ta firească
Să ţi-o îngropi, ca un avar?…

Acum ţi-i inima fierbinte,
Frumoasă eşti, iubită eşti …
Ce mai aştepti, aşa cuminte,
Şi-n taină singură tânjeşti?

Nu simţi cum prinde să te-mbete
Tăria-nfrăntelor dorinţi?
Nu vezi cum arzi de sfânta sete
A sărutărilor fierbinţi?…

Îndemnul tinereţii tale
Ascultă-l – cât e de-nţelept!
Cu-atâta dor îţi cat în cale!
E-atâta timp de când te-aştept!…

Ce fericiţi am fi-mpreună! …
Ne-am alinta, ca doi copii.
Acu ni-i vremea, numai bună,
De dezmierdări, de nebunii! …

( A.Vlahuta – Ce fericiti am fi-mpreuna )


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: