Cuib

9 09 2009

de cîte ori mă aşez lîngă roşeaţa obrajilor tăi
cu obrazul meu pal
o pasăre îşi face cuib între noi
şi depune un ou

nu ştiu cînd m-a părăsit îngerul
era pe vremea cînd nu te cunoşteam
orfan de înger ţi-am atras admiraţia
şi mi-ai propus cuib
ziceai
îngerul meu are două aripi
e blînd şi ascultător
îi arunc cîteva firimituri
şi-mi ascultă dorinţele

am acceptat datorită frumuseţii albe
lucind în pupilele tale
de atunci am pus la cale
crima oribilă
cu certitudinea că-mi vor creşte aripi

în ziua în care zăcea inert ai plîns
şi multe zile apoi
ochii ţi-au devenit izvor
şi apoi au secat
băteam din braţe pînă am învăţat să zbor
te-am luat de mînă să privim de sus
durerea prinzînd rădăcini

osteniţi am lepădat altitudinea
asemenea muritorilor
şi chipul tău roşiatic
mai speră
chipul meu alb
asemenea pasării
ce depune un ou.

( Liviu Ioan Muresan – Orfan in cuibul tau )


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: