Scorbura

12 09 2009


Ce şopteşti atât de tainic,
Tu, izvor de cânturi dulci?
Repezind bălaia undă
Floarea ţărmului o smulgi

Şi o duci, o duci cu tine,
Vâjâind încet pe prund;
Ale tale unde floarea
Cine ştii unde – o ascund?

Astfel trece şi viaţa-mi,
Dar o floare ‘n valu-i nu e,
Nici nu spun ca tine doru-mi
Nimănuie, nimănuie.

Ci eu trec tăcut ca moartea,
Nu mă uit la vechii munţi;
Scrisă-i soarta mea în creţii
Întristatei mele frunţi.

Numai colo, unde teiul
Lasă floarea-i la pământ,
Eu încep să mişc din buze
Şi trimit cuvinte ‘n vânt.

Vis nebun, deşarte vorbe !
Floarea cade, rece cântu-i
Şi eu ştiu numai atâta
C’aş dori odat’ să mântui !

( Mihai Eminescu – Ce soptesti atat de tainic )


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: